Asociația Grupul de Inițiativă Basarabeană din Cluj-Napoca și Teatrul „Geneza Art” din Chișinău prezintă piesa „Frumoasa călătorie a urșilor panda, povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, de Matei Vișniec. Evenimentul se desfășoară în cadrul Festivalului Cultural „Basarabia”, ediția a XIV-a, în data de 29 martie 2017, începând cu ora 19.30, în sala mare a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
„Geneza Art” este un teatru independent din Republica Moldova, care își pornește activitatea în ianuarie 2010, cu o echipă de actori tineri, inspirați de tot ceea ce semnifică artă și frumos, dornici să valorifice esența teatrală clasică îmbinată cu formele noi de teatru.
„Frumoasa călătorie a urșilor panda” este o poveste despre iubire, viață și moarte, în nouă nopți de pasiune și mister. Este o poveste ruptă din cotidian, cu subiect încărcat de valențe simbolice. Piesa este montată de Daniela Burlaca, coregrafie – Dumitru Tanmoșan, imagine – Roman Burlaca, iar actorii sunt Nicu Țurcanu și Daniela Burlaca.
Biletele pentru piesa de teatru pot fi achiziționate online, de pe www.biletmaster.ro sau la Agenția Teatrului Național, P-ţa Ştefan cel Mare nr. 2-4, Cluj-Napoca. Evenimentul este unul caritabil și va avea loc în ultima zi a Festivalului „Basarabia”, care anul acesta celebrează 99 de ani de la Marea Unire. Pe parcursul a șase zile de Festival, Grupul de Inițiativă Basarabeană organizează o serie de manifestații culturale, precum: relansarea revistei „Accent basarabean”, proiecție de film, seară culturală cu dans, muzică, expoziții, degustări de vinuri moldovenești, lansarea cărții „În umbra pașilor tăi” de Vitali Cipileaga și alte activități care promovează în mediul clujean valorile și tradițiile de peste Prut.
Asociația Grupul de Inițiativă Basarabeană activează de 11 ani în Cluj-Napoca, fiind o organizație non guvernamentală, apolitică și nonprofit și cea mai importantă entitate de reprezentare a studenților și elevilor din Republica Moldova care își fac studiile la Cluj.
0 comments on “Teatrul „Geneza Art” va prezenta un spectacol în cadrul Festivalului „Basarabia” din Cluj”